EasyLight.ro

Cum te ferești de produse false. Cum știi că ai cumpărat originalul

Cele mai bune produse - indiferent de domeniu, sunt supuse riscului de a fi contrafăcute. Nu scapă nimic, totul se poate face pe vapor sau în făbricuțe ciudate, departe de ochii lumi. Falsurile, indiferent cât de fidel ar copia originalul nu se vor ridica niciodată la calitatea și fiabilitatea originalului, dar te vor tenta cu ”ofertă”, adică cu un preț mult sub cel al originalului, prețul fiind singurul detaliu care face ca falsurile să fie vândute.

fase

Prețul mic al falsurilor este cel care îți ia ochii, care te vrăjește și te face să crezi că ai ”noroc” și că esti un cumpărător înțelept. În fapt risipești. Produsele false sunt proaste, uneori periculoase, iar alteori pot strica sau distruge produse de calitate pentru achiziționarea cărora ai făcut o investiție. Mama spunea așa: ”Suntem prea săraci să cumpărăm lucruri ieftine, pentru că astea ieftine nu durează și, în final vei plăti mai mult”.

Asta a fost pledoaria pentru cei care sunt interesați sau încântați de chilipiruri. Concluzia este clară: chilipiruri nu există, iar orice om care vrea să cumpere ceva trebuie să știe să vadă semnele care arată dacă ești în fața unui produs fals.

Fiecare categorie de produse, din seria celor conntrafăcute are regulile sale pentru identificarea falsului. Parfumurile, mierea de albine, piesele pentru mașini, hainele, încălțămintea, toate pot fi contrafăcute și pe fiecare în parte le recunoști ca atare după reguli diferite. Există însă și o sumă de reguli comune pe care trebuie să le iei în calcul când ai ”norocul” să găsești o ofertă.

  • Nu cumpăra de la comis-voiajori. Când te lămurești că este un produs fals, nu ai de unde să-i mai iei.
  • Pastrează facutura și datele comenzii la cumpărăturile online. Nu cumpăra de pe site-uri dubioase, nu cumpăra de pe site-uri care nu-ți oferă clar, limpede, la vedere datele de contact.
  • Un site care are o pagină dedicată de Facebook cu un număr consisten de fani, este un site vechi, deci de încredere.
  • Comunică cu cei din mediul online, în scris, pe Facebook, la telefon și dacă nu poți face asta, nu face cumpăraturi de pe acel site.
  • Dacă unica variantă de a cumpăra este plata cu cardul, online, nu cumpăra. Trebuie să ai posibilitatea de a plăti ramburs, la primirea coletului. Altfel este sigur o țeapă.
  • Pastrează factura dacă cumperi din magazine reale. Păstrează bonul. Nu doar pentru loteria bonurilor, ci ca dovadă că ai cumpărat produsul. Bonul este dovada care oferă garanție standard pentru produsul cumpărat, și obligă vânzătorul să-l primească și să-ți înapoieze banii, dacă nu corespunde nevoilor sau așteptărilor tale.
  • Nu cumpăra poduse neambalate sau fără etichetă sau care nu sunt scoase din ambalajul original - desigilat, în fața ta.

Producerea, comercializarea și cumpărarea de produse contrafăcute este ilegală! Din păcate sunt foarte puțini cei care știu acest lucru. Folosește aceste informații și nu te lăsa niciodată păcălit de produse false. Niciodată nu merită!

Sursa foto: pixabay.com

Comentarii